Classic Unlimited la Hala FIX Iași

Classic Unlimited duce muzica clasică în locuri neconvenționale.

În cadrul turneului național de pian ajungem într-o hală, în atelier de reparații auto-moto, magazin, tipografie, într-o berărie și în cetate. În locuri obișnuite pentru viața noastră de zi cu zi, dar neobișnuite pentru muzica clasică. Vă invităm astfel să descoperiți alături de pianistul Bogdan Vaida cum se schimbă experiența unui spectacol în funcție de locul unde ne aflăm.

Hala Fix este un fost spațiu industrial pe cale de a fi transformat într-un centru de arte perfomative si vizuale, conceput în același timp pentru a dezvolta cultura independentă și arta contemporană din orașul Iași. Misiunea conceptului Hala Fix: Construim o platformă multifuncțională, în care exprimarea artistică autentică declanșează dialogul, în care scena, locul de studiu și cel de întalnire, dezbatere și conectare socială fuzionează. Cultivăm comunitatea de artiști independenți în Iași, așezăm orașul pe harta turneelor naționale și internaționale de spectacole alternative și facem din actul artistic, un carburant pentru conștiința socială și experiența cotidiană a Iașului și a locuitorilor săi.

„E foarte interesant pentru mine cum se schimbă muzica în funcție de locul unde cânt. Sigur, în funcție de acustică, loc și condiții. Dar și din punct de vedere afectiv, emoțional, în funcție de “aura” locului respectiv și mai ales de oamenii care își duc viața de zi cu zi acolo. Practic la fiecare concert se amestecă muzica cu “arta” locului respectiv. Pentru că și să meșterești la motociclete sau să vindeci bolnavi sau să cureți apa de… tot felul (am avut un concerte și la o stație de epurare) poate fi o artă”, spune Bogdan.

În cadrul Classic Unlimited, Bogdan Vaida va interpreta Nocturna op. 48 nr 1 de Frederic Chopin, Toccata de Sigismund Toduta, Rapsodia ungara de Franz Liszt și Tablouri dintr-o expoziție de Modest Mussorgski.