Bogdan Vaida, în câte feluri te poți gândi tu la muzică?

În multe feluri, iar majoritatea sunt legate de viața mea de zi cu zi și se raportează deopotrivă la succesele și eșecurile pe care le am. Petrec mult timp în fața pianului, motiv pentru care multe lucruri se leagă pentru mine în jurul muzicii, atât profesionale, cât și personale. Pentru compozitori, care sunt adevărații protagoniști ai concertelor, muzica este o modalitate de exprimarea unor idei. Mai mult, muzica înnobilează aceste idei, transformându-le într-un act artistic. Prin ceea ce cânt, eu încerc întotdeauna să sugerez idei, să fac analogii.

Ești clujean, dar trăiești în Freiburg. Ce te-a determinat să pleci în Germania și cum funcționează piața de muzică clasică acolo? Ce ai câștigat plecând? Ce ai pierdut?

Am plecat în Germania în timp ce eram student în anul II la Academia de Muzică din Cluj. Și adevărul este că îmi mergea destul de bine atunci. Aveam două profesoare (una din liceu, cealaltă din facultate) cu care mă înțelegeam foarte bine. Pe atunci, toată lumea aplica la burse, la concursuri, la orice găseai. Era ceva normal. Eu am aplicat atunci la o bursă, pe care am primit-o. Inițial, nu am vrut să plec, însă profesoara mea din Academie m-a sfătuit să nu o refuz, zicând că vor apărea astfel noi oportunități. La sfatul ei am ales să plec.

Piața muzicală din Germania e una comparabilă cu cea din România, în sensul că muzica clasică nu e într-o perioadă grozavă. În Freiburg vin deseori celebrități din muzica clasică și se organizează des concerte, însă biletele sunt foarte scumpe, iar publicul este în vârstă. Aici muzica clasică e percepută ca ceva elitist, un cerc închis, în care nu are acces oricine. Iar această percepție asupra muzicii clasice este una din inspirațiile pentru care am pornit proiectul Classic Unlimited.

Legat de ce am câștigat plecând, pot spune că în Germania am găsit alte condiții de învățare, de studiu, am avut acces mai facil la mari artiști și am cunoscut foarte mulți oameni care m-au influențat, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Freiburg e un oraș multicultural, cu oameni care vin din toată lumea și e interesant să cunoști caractere și culturi diferite. De asemenea, am învățat o nouă limbă.

Însă, dacă e să vorbim de ce am pierdut, cred că mai multe decât mi-am închipuit înainte să plec. O pierdere mai evidentă este contactul zilnic cu familia și prietenii, lucru care a fost foarte greu pentru mine, mai ales la început. În același timp am pierdut interacțiunea de zi cu zi cu  cele două profesoare pe care le-am menționat și anterior, doamna Vera Negreanu și doamna Ninuca Pop. Cele două  înseamnă foarte mult pentru mine și s-au dovedit de neînlocuit.

Există o nuvelă scrisă de Alan Sillitoe și numită „Singurătatea alergătorului de cursă lungă’’. Făcând o analogie cu ea, te simți vreodată singur în concert?

Ca pianist petreci foarte mult timp singur, cu ideile tale. Ești singur la repetiții și, bineînțeles, ești singur în concert, când cânți. Cumva sunt obișnuit cu asta. Însă, la Classic Unlimited, turneul care începe la sfârșitul acestei săptămâni, concertele sunt foarte faine datorită faptului că publicul e prezent alături de tine și curios să afle ce transmiți. M-am simțit singur la multe concerte, dar la cele din acest proiect parcă mă simt înconjurat de prieteni. E foarte tare acest sentiment.

‘’Intermezzo’’ de Brahms este piesa cu care se deschide fiecare concert Classic Unlimited. De ce această piesă și nu alta? Și de ce ai ales să deschizi turneul mereu la fel?

La începutul proiectului m-am gândit că ar fi bine, având în vedere faptul că aveam concerte în locuri neobișnuite pentru așa ceva, în care, mai ales din punct de vedere acustic, nu știai la ce să te aștepți, să am la început o piesă care să introduca și publicul, și pe mine însumi, în lumea muzicii, cu căldura și prietenie. În timpul studenției am învățat câteva cicluri de piese scurte de Brahms, care mi-au fost foarte dragi. Mi s-au părut cele mai potrivite pentru introducerea concertelor și au rămas așa până acum. În fiecare an am cântat un alt intermezzo de Brahms în deschiderea concertelor.

Cât de tare te influențează spațiul în care cânți și cum? 

Spațiul are o influență puternică asupra concertelor. Din punct de vedere acustic, de fiecare dată e altfel. Apoi, multe din spațiile în care au loc concertele Classic Unlimited au o energie specială, care influențează muzica. Eu cred însă că asta se datorează mai mult oamenilor din locurile respective. Îmi place mult să cânt în locuri în care am sentimentul ca oamenii își doresc tare să asculte aceste concerte, chiar dacă spațiile nu sunt spectaculoase în sine, și chiar dacă apar anumite dificultăți legate de locul respectiv.

Ești pasionat de motociclete. Ce îți oferă motorul și nu îți oferă muzica?

Pasiunea pentru motociclete nu e menită să umple vreun gol lăsat de muzică. Îmi place să merg cu motorul pur și simplu. Însă merg cu motocicleta deja de câțiva ani, timp în care am descoperit ceva foarte interesant: dacă ai două pasiuni, poți transpune principii și învățăminte de la una la cealaltă. Aceste pasiuni îmi permit să fac analogii între ele.  Aș zice chiar că motocicleta și pianul sunt complementare. Și am avut mai multe situații în care prin analogii cu mersul cu motocicleta, am reușit să simplific niște practici în muzică.

Cât din succesul unui concert e dat de instrumentul pe care cânți? Ce înseamnă pentru tine un pian bun?

Cu cât instrumentul e mai bun, cu atât pianistul poate „livra’’ mai bine partea sa, dar eu sunt de părere că atunci când te urci pe scenă, trebuie să îți asumi că dai tot ce poți și să te descurci cu orice instrument ai la dispoziție.

Îmi aduc aminte de un workshop la care am participat, condus de directorul unui atelier de piane din Freiburg. A adus atunci un pian, care nu avea o tastă și ne-a pus pe rând să cântăm. Ne-a fost foarte greu tuturor, dar ne-a spus că e de datoria noastră să ne descurcăm cu ce primim. Și, de asemenea, că e de datoria organizatorului să îți asigure condiții cât de bune cu putință, dar legat de ce ține direct de tine ca pianist, trebuie să îți faci concertul cât poți de bine.

Ce le-ai spune oamenilor care nu au fost niciodată la un concert de muzică clasică, dar pe care i-ai vrea la concertele tale din turneu?

Muzica clasică nu este rezervată nimănui. Nu este pentru elite, nu este pentru pretențioși sau pentru cunoscători. Este pentru oricine vrea să o asculte. Motiv pentru care vă invit să participați la un concert Classic Unlimited.