Turneul de pian Classic Unlimited 2021 se încheie cu concertele din Sibiu și Timișoara
A cincea ediție a turneului de pian Classic Unlimited se încheie cu un weekend-maraton în care au loc trei concerte. Primul dintre ele are loc azi, 24 septembrie, la Casa Tranzit din Cluj-Napoca, urmând ca sâmbătă, 25 septembrie, Classic Unlimited să ajungă la Muzeul Astra din Sibiu, iar duminică, 26 septembrie, la Centrul cultural Faber din Timișoara.
Dat fiind restricțiile impuse de situația COVID-19 din Timișoara, concertul de aici va avea loc la ora 17:00, în loc de ora 19:00, cum era anunțat inițial. De asemenea, cei care vor participa la concert vor trebui să prezinte dovada vaccinării sau testării. Desfășurat sub numele Classic Unlimited – A Contemporary View, turneul din acest an se concentrează asupra prezentului. Este o ediție care aduce în prim plan compozitori contemporani ai muzicii clasice, plasați într-un context universal, alături de cei mai reprezentativi compozitori ai perioadei romantice.
Astfel, alături de Intermezzo de Johannes Brahms, Impromptu (Op. 90, nr. 4) de Franz Schubert, Preludiu (Op. 32, nr. 10) de Serghei Rahmaninov și Variațiuni pe “La ci darem la mano” (Op. 2) de Frédéric Chopin, publicul prezent la concerte va putea asculta Mirror Spiders de Șerban Marcu, Marrock de Cristian Bence-Muk, Colonel Mosquito de Ciprian Gabriel Pop. Cei trei tineri compozitori români sunt cadre didactice la Academia de Muzică ‘’Gheorghe Dima’’ din Cluj și au creat special pentru Classic Unlimited piesele incluse în repertoriu.
Piesa‘’Mirror Spiders’’ creată de Șerban Marcu, a cărui componistică include, printre altele, lucrări de cameră, opere corale și balete, a pornit de la o idee vizuală: mâinile interpretului sunt, de la natură, un fel de păianjeni în oglindă, cu degetele pe post de piciorușe. ’’Prin felul cum este concepută, lucrarea speculează această idee, prezentând gesturi muzicale care sunt simultan sau consecutiv în oglindă, și adăugând la final și un timbru pianistic mai puțin obișnuit.
Muzica este uneori cursivă, nervoasă, rapidă, agitată, iar alteori alternează pauzele cu gesturile scurte, întrerupte”, a explicat Șerban Marcu.
Lucrarea ”Marrock (Marenzio Rock)’’ a lui Cristian Bence-Muk combină trei „lumi sonore”: madrigalul renascentist (prin preluarea și prelucrarea unei selecții de 14 acorduri din primele 5 măsuri ale madrigalului „Madonna, sua mercé, pur una sera” de Luca Marenzio), tipare ritmice (riff-uri) specifice muzicii rock, precum și cadrul sonor, general, aparținând muzicii culte contemporane. ”Acordurile preluate de la L. Marenzio, utilizate sub formă de citat doar o singură dată în mijlocul piesei, vor reapărea, exclusiv ca pretext, total nerecognoscibil, prin transpoziții și permutări diferite și simultane ale celor 4 voci, rezultând armonii mult mai apropiate de lumea sonoră cultă contemporană. Ostinato-urile ritmice preluate și prelucrate din muzica rock asigură pulsația antrenantă a secțiunilor extreme ale piesei, iar gesturile sonore improvizatorice, specifice muzicii contemporane, prezente, în special, în debutul piesei, dar și pe parcurs, au, de asemenea, intenția de a lansa o jucăușă autoironie, menită să sugereze o , pe care nu o înțelege nimeni”, a spus Cristian Bence-Muk.
Piesa ‘’Colonel Mosquito’’ se alătură celor trei lucrări pe care Ciprian Pop, prieten vechi al turneului, le-a compus pentru Classic Unlimited din 2018 încoace: ‘’J-Rhapsody’’, ‘’Butterfly War Dance’’ și ‘’Viking Ants’’. Povestea din spatele lucrării, dezvăluită de compozitor, este următoarea: “Toată cazarma era în dezordinea de seară, când se primește vestea că vine la apel, în inspecție, însuși Colonelul! Colonelul se plimbă, aranjează gulerul și ținuta unor țânțari țepeni și speriați, apoi începe un discurs despre curaj și război, despre catarama care trebuie să stea exact la 23 mm de buric și arma în perfectă stare de funcționare, despre dușmanul, și hrana, și tot ceea ce îl face pe țânțar o mașină de luptă extremă. Se înfierbântă, se umflă și se roșește, nu mai știe ce să zică, încheie cu fraza de început și pleacă!”
’’Repertoriul concertelor din acest an este unul deosebit, în special datorită pieselor contemporane. Sunt trei piese scurte, inspirate din idei foarte interesante. Fiecare dintre ele, în felul ei special, este o mică bijuterie muzicală. În contrast cu acestea, am inclus în program trei piese din repertoriul clasic pianistic, de Schubert, Rahmaninov si Chopin. A ieșit, zic eu, un program foarte variat, și pentru mine e o mare plăcere să îmi petrec timpul cu asemenea muzică’’, a spus pianistul Bogdan Vaida.
Pe parcursul concertelor este recomandat purtarea măștii. Pentru siguranța tuturor, la intrare se va efectua un triaj observațional și nu va fi permis accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
Classic Unlimited este inspirat de turneul Klassik Mittendrin, care a debutat în 2015 într-un atelier de motociclete din Germania, când pianistul Bogdan Vaida a avut ideea de a scoate muzica clasică din sălile de concert, din dorința de a o face mai accesibilă publicului larg. Doi ani mai târziu, odată cu implicarea Asociației Fapte, proiectul a ajuns în România. În cele patru turnee de până acum, peste 4.000 de persoane au luat parte la concertele Classic Unlimited care avut loc în locuri neconvenționale din Cluj-Napoca, București, Oradea, Iași, Brașov, Alba Iulia, Baia Mare, Târgu Mureș, Râmnicu Vâlcea, Petrila, Turda și altele.
Turneul Classic Unlimited este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și realizat cu sprijinul Yamaha și Raiffeisen Bank. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France International, Hotnews, Modernism, EBS Radio, Actual de Cluj, Monitorul de Cluj.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Site: classicunlimited.ro
Facebook: facebook.com/classicunlimited.ro